ISTORICUL MĂNĂSTIRII TEODORENI
Legenda
Aici, la TEODORENI, legendele burdujene publicate în revista “CRAINICUL Cetății SUCEAVA” din 1937-1938, spun că temeliile actualei biserici, încing fundația unei foste bisericuțe de lemn ridicată de Sfântul Ștefan cel Mare în anul 1472 și ocrotită (gospodărită) de sfetnicului Bunea, cel trimis de Sfântul Voievod să aducă la Suceava, de la Curtea lui Radu cel Frumos, pe domnița Maria și pe fiica ei Maria Voichița; asalturile turcești din aceea vreme însă, nu au lăsat în picioare acel odor (edificiu), fiind ars până la temelii.
Când mai târziu, pronia și bunăvoința lui Dumnezeu, au rânduit în anul 1597 ca neamul MOVILEȘTILOR: Postelnicul TEODOR dimpreună cu frații săi IEREMIA, SIMION și GHEORGHE Mitropolitul să ridice o mănăstire de călugări cu hramul ,,Înălțarea Domnului”, i s-au dăruit bogății și destule moșii. Pentru lucrul terenurilor mănăstirești se foloseau țărani ruteni numiți „vremelnici” aduși doar pe timpul verii de prin părțile Storojinețului, din Bucovina de nord. Din cauza greutăților de transport ce apăreau în fiecare an, pentru lucrul ce îl prestau, li s-a asigurat de la o vreme existența aici, dându-li-se câte o „fâșioară de pământ”, pe care și-au făcut la început bordeie. Acestea au fost primele așezări de pe moșia Mănăstirii Teodoreni, treptat formându-se astfel satul Teodoreni, care și-a schimbat numele în Burdujeni, în perioada cât acesta a aparținut marelui logofăt și cronicar Miron Costin.
Când cronicarul Miron Costin s-a căsătorit cu Elena, fiica lui Teodor Movilă, i s-a dat ca zestre, printre altele, și moșia, care mai târziu avea să se cheme Burdujeni. Pe lângă funcția de baci, Burdujo (Burduja) îndeplinea și funcția de „ștafetar” al lui Miron Costin, între Hotin (unde acesta era pârcălab) și părțile burdujenene. Ciobanilor care erau supuși baciului Burduja, li s-a zis „ciobani burdujeneni”.
ISTORIC
Fără a avea valoarea artistică și duhovnicească a celebrelor mănăstiri din nordul Moldovei, Mănăstirea Teodoreni are totuși o încărcătură istorică, în primul rând pentru locuitorii din Burdujeni, dar și pentru cultura română, deoarece aici poate fi admirat singurul portret pictat al lui Miron Costin (1533-1591).
Se crede că revoluția ardeleană din 1784 a dus la o înrăutățire a vieții economice din aceste părți, pentru că ea a contribuit la hotărârea locuitorilor de atunci de a înființa târg, unde să-și valorifice produsele lor. Datorită acelor momente tulburi, grupuri de români și armeni din Transilvania și Bucovina s-au refugiat în părțile Burdujenilor spre a-și câștiga existența. Unii au fost angajați ca muncitori (alături de țăranii români și ruteni) pe moșiile Mănăstirii Teodoreni iar alții au pus bazele târgului Burdujeni. Înființarea unui târg la Burdujeni era necesară deoarece locuitorii de aici nu mai puteau trece granița pentru a ajunge la târgul săptămânal din orașul Suceava. Suprafața de teren din jurul Mănăstirii Teodoreni a fost parcelată în vederea construirii clădirilor necesare târgului.
În schimbul fiecărei parcele, negustorul sau târgovețul ce-și construia gospodărie și „dugheană” pe respectiva parcelă era obligat să plătească mănăstirii un „bezmăn” (daruri în natură, de obicei ceară, sau în galbeni), după învoiala cu starețul mănăstirii.
Astfel, în funcție de nevoile locuitorilor stabiliți aici, treptat s-a schimbat aspectul de sălbăticie al acestei zone, unde altădată mișunau animalele sălbatice. Locuitorii târgului și mahalalelor aveau în stăpânire „locuri cu embatic” date de egumenii Mănăstirii Teodoreni. După secularizarea averilor mănăstirești sub Cuza Vodă, în anul 1864, târgoveții au rămas chiriași mai departe pe locurile unde se găseau, plătind o dare (bezmăn), fixată de organele în drept.
După cum se precizează în “Anuarul Mitropoliei Bucovinei pe anul 1937”, Biserica “Înălțarea Domnului” din Burdujeni-Târg avea o sesie parohială de 4,50 ha.
Localizare
Satul Burdujeni a apărut inițial în jurul Mănăstirii Teodoreni, iar la început ocupația de bază a locuitorilor era agricultura. Mult mai târziu au apărut lucrătorii de la abator, de la căile ferate, de la diferiți patroni. Între 1774-1918, în perioada în care Bucovina era sub stăpânire austro-ungară, localitatea devenise punct de frontieră românească. Burdujeni reprezintă singurul cartier al Sucevei contemporane care nu a făcut parte din regiunea istorică Bucovina, aparținând până în 1926 de județul Botoșani.